Au cumpărat un cal furat din Călinești, dar n-au apucat să ajungă cu el acasă. Au rămas și fără cal și fără bani

Au cumpărat un cal furat din Călinești, dar n-au apucat să ajungă cu el acasă. Au rămas și fără cal și fără bani

Trei bistrițeni și-au luat o țeapă de zile mari de la un tânăr din comuna Călinești Oaș. Acestia au cumpărat un cal, dar nu au apucat să ajunga cu el acasa, pentru ca pe drum i-a oprit poliția, care le-a confiscat calul, după ce au constat ca acesta era declarat furat inainte cu 24 de ore.

Calul fusese furat din localitatea Enciu, dintr-un țarc electrificat in noaptea de 22 spre 23 iulie, fiind sesizata poliția în acest sens. 24 de ore mai tarziu, la un control de rutina in trafic, polițiștii au gasit calul un rulota bistritenilor.

"În noaptea de 23/24 iulie a.c., în jurul orei 00.20, în urma controalelor efectuate în trafic, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au oprit pentru verificări o autoutilitară înmatriculată în județul Satu-Mare. La volan a fost identificat un bărbat de 43 de ani, din Năsăud, iar în autovehicul au mai fost identificați încă doi pasageri, în vârstă de 21 și 30 de ani, ambii din Năsăud.

În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că în autovehicul se află un cal, iar semnalmentele acestuia corespund celui sustras, aparținând bărbatului din localitatea Enciu. În urma investigațiilor, s-a stabilit faptul că animalul ar fi fost sustras de către un tânăr, de 23 de ani, din Lechința care l-ar fi vândut celor din Năsăud”, a comunicat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud

Distribuie: