Expo Industry Satu Mare a fost evenimentul care a animat acest weekend municipiul Satu Mare, un eveniment pentru toate vârstele și toate gusturile. Cei interesati de tehnologie și de industria 4.0 au avut ocazia să participe la dezbateri și la intalniri pe această temă cu companiile mari din județ, dar evenimentul a fost unul și pentru familii sau pentru cei puși pe distracție.
Timp de 4 zile Grădina Romei a fost animată de muzică, de oameni ieșiți din casă să se relaxez dar și de cei care au fost în căutarea unui loc de muncă, pentru că în cadrul evenimentului expozanții au pus la dispoziția sătmărenilor câteva sute de locuri de muncă, mulți făcând primul pas către o nouă carieră chiar în cadrul intalnirilor de la standurile firmelor sătmărene.
Fiecare seară a fost încheiată cu concerte și distracție, cele mai mari nume prezente în acest an fiind DJ Dark, Vunk și Cargo, cei din urmă bucurându-se de un public frenetic, cunoscut fiind faptul că la Satu Mare Cargo se confundă cu iubirea sătmărenilor pentru fotbal.
Distracție a fost și pentru cei mai mici sătmăreni, care au avut o paletă vastă de oportunități de a-și petrece timpul liber.
Evenimetul, ajuns la cea de-a doua ediție, a fost un succes, ceea ce le dă organizatorilor încrederea și avântul de a continua să-l organizeze!
