Când locuiești în străinătate un loc în care poți găsi sprijin este grupul dedicat românilor din zona/orașul în care locuiești. La acesta a apelat și o sătmăreancă ce a dorit să ajungă acasă în concediu, alături de doi copii minori. Imediat după ce a postat anunțul că este în căutare de transport din Linz spre Satu Mare, a si primit o ofertă. 100 de euro de persoană, cu garanția că o aduce direct la Satu Mare.
„Totul a început cât se poate de prost, pentru că ora șapte seara la care era anunțată plecarea, adică preluarea noastră de acasă s-a făcut ora 21:30. Bine totuși că am găsit cu ce să mergem, am gândit atunci, cu gândul să venim acasă. A venit un microbuz cu numere de Timișoara și cu remorcă de Mehedinți. L-am întrebat pe șofer, văzând numerele, că sigur merge în Satu Mare? El mi-a raspuns că da, așa că am urcat. Mi-a cerut banii de când am urcat, 300 de euro, dar am avut o inspirație divină să îi spun că îi plătesc cursa la final, când cobor la Satu Mare. ”, începe sătmăreanca povestea
Povestea e una lungă, asta pentru că și drumul a fost unul cât se poate de lung și cu peripeții. La câțiva zeci de km după pornire a primit un telefon că trebuie să se întoarcă, să mai ia doi pasageri, microbuzul ajungând într-o zonă de dealuri și de serpetine, unde șoferul și-a dat seama că rămâne fără motorină și nu are bani de la patron să alimenteze.
„I-am plătit o alimentare de 100 de euro, în contul banilor în care trebuie să îi dau pentru cursă, pentru că mi-a spus că nu i-a dat șeful bani pentru combustibil. Mai apoi mi-a spus că e de 4 zile pe drum și că nu mai are bani nici de mâncare, nici de țigări, așa că i-am mai dat 100 de euro, echivalentul transportului pentru unul din copii. Nici asta nu era problemă, dar până am luat ceilalți doi pasageri și am pornit spre România, era deja ora 4 dimineața și eu eram la doar câțiva zeci de km de casa din Linz.”, continuă femeia povestea
Condițiile în care a decurs călătoria sunt cea mai mică problemă pe care femeia o poate lua în calcul la acest drum, adică faptul că șoferul fuma țigară după țigară cu geamul închis la microbuz. Cea mai mare problemă era că șoferul ațipea cu telefonul în mână, la volan.
„Pur și simplu îl vedeam cum îi cade capul de la somn și atunci se trezea si rezista câteva minute sau zeci de minute și scena se repeta iar. Mi-a spus că e de 4 zile pe drum, nu a dormit mai mult de câteva zeci de minute legate, prin parcări și că e foarte obosit. Am strigat la el să tragă pe dreapta, ne-am dat toți din microbuz jos și am stat afară, în frig, noaptea, într-o parcare și l-am lăsat să doarmă o oră”, povestește femeia, încă speriată.
Drumul și peripețiile nu aveau să se termine prea curând, pentru că șoferul a greșit ruta și a ajuns la granița cu Slovacia, în loc să se apropie de România, ca mai apoi să o ia spre sud, să intre în țară pe la Nădlac.
„Insistam să îmi confirme că mă aduce până la Satu Mare. Și el îmi tot spunea că la Satu Mare va ajunge și mă va lăsa să cobor cu copiii. O altă pereche din microbuz trebuia să ajungă tocmai la Alexandri, ăn capătul opus de țară, ei erau și miri în weekend, erau la fel de speriați ca mine că nu îi va duce până la destinație. Și pentru mine așa a și fost, nu stiu ce s-a intamplat cu cei de la Alexandria. Pe mine m-a debarcat la Timișoara intr-o benzinărie, cu promisiunea că va veni un alt coleg să ne preia în 15 minute. Nici după două ore nu a venit colegul lui. Când am coborât la Timișoara insista să îi mai dau și ceilalți 100 de euro pentru transport, atât șoferul cât și șeful lui, care m-a sunat când a auzit că nu vreau să plătesc. Le-am spus, că le dau restul de bani în momentul în care mă văd la Satu Mare. După două ore de stat în benzinărie, am mers la tren și am ajuns cu trenul la Satu Mare.
Mi-a fost milă de șofer, a început să îmi povestească cum provine dintr-un sat din Mehedinți și că șeful îi va trage acei 100 de euro din salar, că și așa îi plătește mizerabil, cu 500 de euro la lună și nu îi lasă să se odihnească. Mi-a fost milă de el dar și de mine și de copiii mei mi-a fost milă, după mai bine de 24 de ore pe drum, ajungând la Timișoara în loc de Satu Mare. A fost un chin tot drumul, a fost o teroare, nu mai vreau nici să-mi amintesc de tot ce am trăit”, încheie sătmăreanca povestea.
foto: arhivă
