Deputatul Cozma a participat la debutul programului „Masa Caldă” la școala din Socond

Deputatul Cozma a participat la debutul programului „Masa Caldă” la școala din Socond

Deputatul Adrian Cozma a promovat intens în ultimele săptămâni programul guvernamental „Masa Caldă” prin care elevii din zonele rurale primesc zilnic, la școală, o masă caldă, ca măsură de decurajare a abandonului și absenteismului școlar.

Alesul a ținut să participe la debutul acestui program din anul școlar 2022-2023, fiind prezent la Socond.


„Masa caldă a ajuns la Satu Mare!

Am fost la Socond într-o școală minunată alături de unul dintre cei mai gospodari primari.



Aici se derulează programul pilot O masă caldă pentru școlari, de la care ne așteptăm la rezultate bune și care trebuie să fie punctul de plecare pentru a dezvolta măsura și în alte locuri cât mai repede, în special în mediul rural.

Programul O masă caldă pentru elevii din școala primară trebuie extins la nivel de țară.



Piețele românești de legume și producătorii autohtoni pot livra produse bune și proaspete iar rezultatul nu poate fi decât unul bun atât pentru educație cât și pentru economia locală.



Putem oferi o masă sănătoasă și ieftină și să sprijinim la modul real producătorii locali.



Beneficiile sunt foarte importante, unele pe termen scurt, altele după câțiva ani buni dacă de mici copiii vor consuma produse sănătoase.”, transmite deputatul.


Distribuie: