Salvatorii animalelor au nevoie de salvare. Drumul spre adăpost este demn de competițiile off-road

Salvatorii animalelor au nevoie de salvare. Drumul spre adăpost este demn de competițiile off-road

Lăsați fără drum de acces de centură, fără o bretea care să coboare de pe centură la terenurile agricole din zonă, cei de la Asociația FreeLife trebuie să facă zilnic un ocol de câțiva kilometri pentru a ajunge la animalele pe care le au în grijă și pe care le adună de pe străzile din oraș. Asta pe un drum improvizazt, de-a lungul centurii, la marginea terenurilor agricole.

Asta nici nu ar fi cea mai mare problemă, doar că drumul devine tot mai greu practicabil, spre impracticabil, cu fiecare ploaie.

După ce în primăvară deputatul Adrian Cozma a dus în zonă câteva mașini de piatră, care au rezolvat problema pe o porțiune de drum, drumul s-a stricat pe alt segment, un segment care în aceste zile le dă emoții salvatorilor că nu vor mai putea ajunge cu mașina cu mâncare la câini.

Imaginile publicate de aceștia, cu starea drumului, vorbesc de la sine. Aceștia parcă trăiesc într-o buclă, după ce în primăvară au trecut prin aceeași experiență și au fost nevoiți să care sute de kilograme de mâncare pentru câini cu roaba, câțiva kilometri, pentru că mașina lor rămăsese împotmolită.

Distribuie: