După povestea Mirunei, fetița din Sătmărel care se luptă zi de zi cu sărăcia, mergând la școală, cei de la Asociația Stea prezintă o nouă poveste emoționantă, a lui Tamas, care la doar 12 ani lucrează prin vecini pentru a avea bani de dulciuri, bani pe care, de multe ori, îi dă împrumut părinților pentru a cumpăra pâine.
”„ - Tamas, de ce nu vii zilnic la activități la Stea?”
„ - Ah, Kata neni, eu mă duc la lucru după școală. Mă supără să ne tot uităm la alți copii care-și cumpără dulciuri, sucuri și noi n-avem. Eu ajut vecinii la orice. Zoli baci mă trimite la magazin, că pe el îl dor picioarele și nu poate umbla. Pe nenea Paul l-am ajutat să descarce o remorcă de pietriș. Așa fac bani și dau și la frații mei să aibă de buzunar, la școală” (Tamas, 12 ani).
În timp ce alți copii petrec ore întregi la calculator sau în fața televizorului, unii copii se descurcă cum pot ca să nu se mai simtă stigmatizați pentru că sunt săraci.
Mama lui Tamas este foarte mândră de el: “E așa de harnic. Nu-mi cere niciodată bani, se bucură că avem ce pune pe masă. Își caută mereu ceva de făcut la vecini și primește bănuți de la cei pe care îi ajută. Îi împarte cu cei 4 frați ai săi, la fel dă la fiecare”.
Se simte vinovată că nu le poate oferi mai mult și se străduie din răsputeri. Și ea, și soțul ei, au mers cu schimbul la lucru în străinătate toată vara în agricultură, așa au reușit să strângă bani de lemne pentru iarnă.
“Uneori, când n-am avut bani de pâine, i-am luat împrumut de la Tamas”, recunoaște mama coborându-și privirea spre pământ.
La fel ca și povestea Mirunei, nici situația lui Tamas nu este unică, multiple greutăți apăsând pe umerii fiecăruia dintre copiii cu care lucrăm. Ce ne impresionează însă este faptul că nici acest copil nu se complace în situația sa, ci face tot ce îi stă în putere pentru a-i fi mai bine.
Ba mai mult, împarte totul cu frații săi. Iar școala rămâne pe primul loc, Tamas fiind un elev silitor care a înțeles că educația reprezintă colacul de salvare dintr-o viață plină de lipsuri, perpetuată de-a lungul anilor din generație în generație.
”, scriu cei de la Asociația Stea
”, scriu cei de la Asociația Stea
