Câinii fără stăpân nu au apărut de nicăieri, iar la baza apariției lor au fost cândva tot stăpânii de câini. Iar fenomenul nu s-a oprit, ca acum asociațiile să aibă de adunat de pe străzi doar câinii care s-au născut și crescut acolo, ci continuă zi de zi. Zi de zi există sătmăreni care își abandonează animalele, fără nici o remușcare, lăându-le pe străzi, în voia sorți.
Un astfel de câine a ajuns în grija celor de la Asociația FreeLife, fiind intr-o stare deplorabilă, cu toate că are stapân, lucru dovedit de faptul că era microcipat.
Poliția animalelor a intrat pe fir iar pe baza microcipului va ajunge la proprietar care va avea de dat explicații în fața oamenilor legii și va avea de suportat consecințele.
