Fermierii din județul Satu Mare, la fel ca cei din multe alte județe ale tarii se vad nevoiți sa renunțe la activitatea de creștere a animalelor, după ce costurile au devenit extrem de mari, ca urmare a creșterii preturilor în linie, nu doar la utilități ci și la furaje.
Fermierul și medicul veterinar sătmărean Vasile Deac afirma ca fermierii așteaptă și 60 de zile ca abatoarele sa le preia animalele, situația fiind cunoscuta până la Bruxelles.
Stocurile pentru anul viitor sunt nesemnificative. Din acest punct de vedere, foarte mulți fermieri au luat decizia de a-și abatoriza foarte multe animale. M-a rugat și domnul Buda, m-a rugat și domnul ministru, să le dau toate informațiile de pe rețelele de vânzări și să arate și la Bruxelles cum se taie animalele în România din aceste cauze. Un fermier care nu își produce furajul, care nu are ciclu închis de producție, sigur este falimentar în aceste condiții.Poate guvernanții noștri se trezesc în ceasul al doisprezecelea să ajute această zootehnie a României, pentru că altfel ne prăbușim. Din estimările mele și din analiza mea de piață, s-au decimat până la 30% din bovinele mame ale României. Dacă facem un exercițiu și sunăm la un abator, o să ne facă o planificare probabil peste 60 de zile ca să ne abatorizeze animalele, ceea ce este foarte grav. Un membru al cooperativei m-a chemat, că își pregătește animalele pentru abatorizare; 20 de vaci în COP, în plină lactație și gestante; a spus că nu-l mai interesează, el de sâmbătă le înțarcă, nu le mai mulge și le pregătește pentru abatorizare. Este dureros!” , a spus Vasile Deac în emisiunea ”Agricultura la Raport”
