Cei certați cu legea care au primit o decizia a instanței în acest sens, nu vor mai putea să candideze pentru funcții publice, fie ele la nivel local sau la nivel național. Astfel, politicienii care doresc să ocupe un scaun de primar, președinte de Consiliu Județean, deputat, senator sau președinte, nu vor mai putea candida, conform noii legi.
Președintele Kalus Iohannis a promulgat legea care aduce aceste schimbări.
„Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea inițiată de PNL: persoanele care au fost condamnate definitiv nu mai pot candida la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale.
PNL a inițiat proiectul în 2017. Printre inițiatori se numără parlamentarii Alina Gorghiu și Raluca Turcan. Deputatul PNL, Diana Morar, a depus toate eforturile în Camera Deputaților ca legea să iasă în forma adoptată. Deși au existat mai multe proiecte asemănătoare, PNL este partidul care a reuşit să extindă la toate infracțiunile și la toate alegerile interdicţia de a candida pentru cei cu condamnări definitive.
Vedem cum cel mai important criteriu de integritate al PNL, autoimpus pentru alegeri încă din 2015, devine literă de lege pentru toate partidele.”, transamit cei de la PNL
