Turismul este o componentă importantă care aduce bani la bugetele locale și care antrenează viața economică a comunităților. Bine, nu la noi în județ, în Maramureș, începând cu 30 km de la Huta Certeze, mai spre est, cam fiecare comunitate locală trăiește din asta. Iar Consiliul Județean Maramureș promovează județul, ca acele comunități să poată trăi în continuare din turism și să nu vină cu mâna întinsă să cerșească de la ei fonduri.
Dar la noi nu e cazul, știe Pataki Csaba mai bine cum stă treaba cu turismul și câți turiști vin, de unde vin. Probabil știe și unde se duc, marea lor majoritate se duc puțin mai încolo, în Maramureș, după ce vizitează prea puțin din ce se poate vizita în județul nostru și după ce stau prea puține zile prin unitățile noastre de cazare, dacă nu cumva nu stau nici o zi ci fac doar excursii pe aici.
Săptămâna trecută, Președintele Consiliului Județean afirma că participarea la târgurile de turism sunt inutile, că nu aduc vizitatori. Nu de aceeași părere e Consiliul Județean Maramureș, locul unde turismul funcționează și e promovat, căci ei sunt prezenți la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. Ori nu știu maramureșenii cu ce se mănâncă turismul și de unde vin turiștii, ori au avut ei chef să facă pe turiștii prin bucurești câteva zile, altfel nu ne explicăm.
Până una alta, la Borșa ei au pârtie olimpică ce-i drept, noi la Luna Șes nu avem nici zăpadă, dar ei nu se mulțumesc cu sătmărenii care merg la Cavnic, Mogoșa și Borșa la ski, pe când noi ne mulțumim cu maramureșenii care vin la aqua park și la Tășnad.
