Prezentam în urma cu mai bine de o luna de zile situația de la Hodod, acolo unde drumul județean aflat în reabilitare le-a adus riveranilor un zid în fata caselor, unul care nu le mai permite accesul la sosea, nici cu mașina nici pe jos, având mai bine de 2 metri înălțime.
Consiliul Județean, care are în administrare drumul, dar și primăria, au promis ca situația se va rezolva, dar conform oamenilor, situația este chiar mai rea. Pe bucata de drum rămasă între case și drumul județean s-a pus pietriș,făcându-se panta spre drum, astfel dirijandu-se apa în curțile oamenilor.
Locuitorii se tem ca la primele ploi mai serioase toată apa le va ajunge în curți. Unul din proprietari a depus plângere la Consiliul Județean și la Prefectura, dar inca nu s-a făcut nimic concret pentru cei din zona.
