Fostul funcționar cu statut special, angajat al Penitenciarului Satu Mare, Daniel Dobrescu, este acuzat de ANI ca ar fi fost timp de mai mult timp în conflict de interese, după ce și-a pus semnătura pe acte care i-ar fi adus beneficii financiare indirecte, prin intermediul soției.
"În perioada 2019 – 2021, în exercitarea atribuțiilor de funcționar public cu statut special, DOBRESCU DANIEL a semnat o serie de cereri ale personalului unității pentru decontarea contravalorii medicamentelor sau serviciilor de asistență medicală, efectuate de către societatea comercială la care soția acestuia deține calitatea de asociat și funcția de administrator.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.", informează ANI
