Sătmăreni prezenți la un protest din Berlin, în sprijinul unei familii căreia i s-au luat copiii

Sătmăreni prezenți la un protest din Berlin, în sprijinul unei familii căreia i s-au luat copiii

Aproximativ 10.000 de persoane, cetățeni din România și din alte state ale Europei, inclusiv sătmăreni, sunt prezenți la Berlin în cadrul unui protest de amploare.

Oamenii s-au alăturat cauzei familiei Furdui, o familie de romani penticostali, cărora în 2021 li s-au luat copii, de 15 ani și 1 an, de către Protecția Copilului. Asta după ce, baiatul cel Mare a declarat ca mama lor ii mai bate câteodată pe frații lui mai mici.

Protecția Copilului din Germania le-a făcut adulților un profil, prin care se arata ca sunt extrem de religioși și îngrădesc copiii de la accesul la informații și cunoștințe esențiale.

Acum romani din toată Europa, inclusiv din județul Satu Mare, protestează pentru a convinge statul sa înapoieze copiii familiei.

Distribuie: