Un consilier local al celor de la USR strică imaginea partidului, de oameni curați și fără afaceri cu cei față de care se află în opoziție.
Iliescu Pintea Aurelian a primit o decizie de la ANI prin care i se impută că este în stare de incompatibilitate, după ce a încheiat contracte cu Administrația Domeniului Public, societate înființată chiar de către Consiliului Local.
Acesta are afaceri în domeniul IT și conform informațiilor noastre nu ar fi singura instituție publică din sfera primăriei Satu Mare cu care ar avea contracte.
„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de consilier local, întrucât societateA comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat, a încheiat contracte de prestări servicii cu o societate comercială înființată de către Consiliul Local, respectiv cu Administrația Domeniului Public Satu Mare (serviciu public înființat de către Consiliul Local).
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.”, transmite ANI.

