Un barbat agresiv, beat, care flutura în aer un cuțit și o sticla, cu care amenința oamenii din jur și polițiștii a fost impuscat de oamenii legii pentru a-l face sa înceteze actele sale de agresiune.
Totul a avut loc in august 2022 și deznodământul acelor întâmplări a venit abia săptămâna aceasta, când judecătorii au decis pedeapsa agresorului. Acesta a scăpat cu 9 luni de închisoare cu amânarea pedepsei.
Bărbatul a fost reținut de polițiști după ce, beat fiind, a făcut scandal în satul Potau. Pentru început acesta și-a provocat mai multe răni la nivelul corpului, cu un cuțit, după care a ieșit în strada și a început sa amenințe pe toată lumea în stânga și dreapta, folosindu-se de cuțit și de o sticla.
La fața locului a ajuns un echipaj de politie, a cărui prezenta l-a agitat și mai tare pe barbat. Acesta nu a răspuns somațiile polițiștilor, nici măcar după ce aceștia au tras focuri de avertisment în plan vertical, fiind nevoiți sa tragă asupra barbatului, la nivelul membrelor inferioare, pentru a-l putea mai apoi imobiliza.
