Deputatul Adrian Cozma propune ca 2023 să fie anul omagial Iuliu Maniu

Deputatul Adrian Cozma propune ca 2023 să fie anul omagial Iuliu Maniu

„E important să ne cinstim marii oameni de stat care au contribuit la zidirea țării și cred că putem să îi aducem recunoștință”, a încheiat Adrian Cozma cuvântarea de la Tribuna Parlamentului, din fața colegilor parlamentari, în care prezenta inițiativa sa legislativă prin care 2023 să fie declarat Anul Iuliu Maniu, dat fiind faptul că în 5 februarie s-au implinit un număr rotund de ani, respectiv 70, de când fostul prim-ministru al României a decedat iar în luna ianuarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea sa.

„Cu sprijinul colegilor parlamentari vom declara acest an, anul Iuliu Maniu”, a mai declarat deputatul sătmărean Adrian Cozma.

Distribuie: