"Despre de am vorbi în campanie, daca am termina pârtia de ski de la Luna Șes", pare sa fie gândul care i-a călăuzit pe toți președinții de Consiliu Județean din Satu Mare din ultimii 30 de ani.
Asta pentru ca, nici astăzi, în 2023, la Luna Șes, punctul zero al turismului de iarna din județul Satu Mare, nu se skiaza, cu toate ca în aceste zile zăpadă e aproape pana în brâu sus la munte și condiții de ski ar fi.
Investiția pornita înainte de 89, repornita mai apoi în 2002, nu e nici azi finalizata și exploatata. Pe lângă noi, cei de la Borșa, care au pornit pe același proiect, au astăzi o pârtie de ski olimpica, organizează concursuri și fac fata cu greu cererii de cazare din stațiune.
La Luna Șes, fizic, investițiile sunt finalizate, dar exploatarea domeniului skiabil e blocat în hârțogării și nu e nici o șansă ca în acest sezon sa vedem turiști alunecând pe pârtie.
Mai vedem iarna viitoare.
Pana atunci, continuam sa ducem bani cu sacul în Maramureș, la Cavnic, Suior și Borșa, prin toți sătmărenii amatori de ski, care ajung în vecini, unde plătesc abonamentul la ski, mâncare, bautură, chiar și cazare, în loc ca acei bani sa rămână în județ și să contribuie la dezvoltarea turismului din Satu Mare.
