Un copil blocat în leagăn a fost salvat de pompierii sătmăreni astăzi. Cel mic a sunat singur la 112 și a cerut ajutor, solicitându-le salvatorilor să îl ajute și cu o altă problema, aceea de a nu fi vazut de toti ceilalti copii, pentru a nu se face de rușine.
Se pare că cel mic ține foarte mult la imaginea lui și are un orgoliu puternic, tot orgoliul făcându-l să rămâne blocat. S-a urcat în leagănul pentru copiii mici pentru că era singurul disponibil și nu dorea ca el să rămâne pe dinafară față de prietenii lui, care au prins locuri la leagănele mai mari.
Întreaga intamplare a fost povestită pe pagina ISU Satu Mare.
„Vor râde de mine ceilalți copii”, a gândit puștiul de 11 ani, aflat în parc cu prietenii lui. Au hotărât să se dea în leagăne, iar lui i-a revenit doar cel pentru bebeluși. Era singurul rămas liber și, cum nu voia sa fie mai prejos, a rămas acolo, înțepenit.
Când a realizat că nu mai poate ieși, a sunat la 112.
„- Suntem aici să te ajutăm, stai liniștit.”
„- Nu aș vrea să vadă toți! Vor râde de mine ceilalți copii...”
„- Am înțeles. Atunci, uite cum vom face: vom ține o pătură deasupra și nimeni nu va observa intervenția noastră. După aceea, vei merge cu noi la autospecială să dăm o tură în jurul parcului. Nu vor bănui nimic. Le vei spune că suntem prieteni!”
Zis și făcut! După ce a fost extras în siguranță și examinat de către echipajului medical, care a constatat că nu este necesar transportul la unitatea medicală, s-a plimbat în jurul parcului cu noii săi prieteni.
„- Noi vom pleca acum, te rugăm să ai mai multă grijă pe viitor.”
„- Mulțumesc, voi avea, dar pot să vă rog și eu ceva? Ori de câte ori mai aveți intervenții, să vă bazați și pe mine! Dacă mă chemați, voi veni la fel de repede și voi avea la fel de multă grijă, așa cum ați avut și voi astăzi de mine!", scriu cei de la ISU despre acest caz.
