Un barbat din județul Satu Mare a fost descoperit fără suflare în această dimineață într-un șanț, pe raza comunei Doba. Acesta a fost zărit de un participant la trafic, care a sunat la 112 sa anunțe descoperirea.
„În dimineața acestei zile, 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel SNUAU 112, despre faptul că într-un șanț din localitatea Doba, s-ar afla trupul unui bărbat, aparent fără suflare.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate.
În cauză nu sunt suspiciuni.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la Prosectura Spitalului, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis IPJ Satu Mare la solicitarea Jurnalul de Satu Mare.
