Ceea ce vedeți în poze e, în 2023, un drum județean, din județul Satu Mare, administrat de Consiliul Județean.
Drumul Acâș - Unimat - Sacaseni este un dezastru și este un chin pentru cei din aceste localități, mai ales pentru cei care au de făcut naveta spre locul de munca și trebuie sa îl parcurgă zilnic.
Nu e ca și cum cei de la Consikiul Județean nu se ocupa de el, căci anual sau tot la un an și jumătate drumul are parte de lucrări de întreținere, dar mai mult totul pare o bătaie de joc, căci atâta timp cât doar nivelezi drumul, dar nu amenajeze șanțurile, la fiecare ploaie, apa din curțile oamenilor spala ceea ce s-a pus pe drum.
Pe de alta parte, pe ruta Acâș - Unimat, un drum care ar trebui sa aibă doua benzi, cate una pe sens, este îngust încât doua mașini nu pot trece una pe lângă alta, din cauza vegetației care a pus stăpânire pe carosabil.
Acum 4 ani, înainte de alegeri, Consiliul Județean a promis asfaltarea drumului, dar după aproximativ 700 metri, de la Sacaseni spre Unimat, asfaltul s-a terminat și drumul arata asa cum îl vedeți în poze.
