Situația de la Spitalul Județean Satu Mare pare să se ducă tot mai mult într-o zonă întunecată, judecând după ultimele informații despre instituție.
Conform deputatului Adrian Cozma, Spitalul a pierdut deja unul dintre cei mai buni medici urologi din România, care a preferat să profeseze în alt oraș, iar acum 4 medici de la UPU și-au cerut transferul.
Deputatul afirma ca principala problema a spitalului o reprezinta managementul defectuos, perpetuat de președintele CJ, Pataki Csaba, care a decis recent să îi prelungească actualului manager mandatul de interimar.
"Îmi arăt nemulțumirea și îngrijorarea fata de situația de Spitalul Județean Satu Mare.
Este strigător la cer, câtă aroganta exista azi în administrația UDMR și câtă lipsa de respect fata de sătmăreni și sănătatea lor.
E inadmisibil ca un concurent sa se prezinte la concurs, sa fie respins că nu are școală suficienta să fie manager și după toate acestea, Consiliul Județean, președintele Pataki de la UDMR, sa zică ca e bun.
Ce e cu acest ping-pong?
Vii sa ne spui că vrei administrație performanta, ca te interesează sănătatea sătmărenilor, dar UDMR ne arata ca nu poate genera un manager competent pentru Spitalul Județean Satu Mare.
Prima condiție se pare ca e sa fi obedient UDMR și conducătorilor acestora. Aceasta este și marea problema, de aceea doar doi concurenți s-au prezentat la concurs.
Nu pentru ca nu am avea oameni pregătiți, medici din spital, economiști, juriști, dar când se intampla evenimentele asa cum au fost, concurs anulat, încălcarea legii, interimat de 1 an și ceva, clar ca nu se prezintă lumea.
De afară, pare ca e blat, degeaba mergem acolo, degeaba ne pregătim, degeaba suntem pregătiți. Aceasta e senzația pe care o au cei cere ar fi pregătiți sa ocupe un astfel de post." transmite deputatul
Acesta afirma că situația la spital este una care se duce înspre un abis, ajungând la el o factura din septembrie, neachitata, pentru care exista și o somație de plata deja.
