Intervenția de suflet a pompierilor sătmăreni astăzi, la una din casele de tip familial din județ. Aceștia le-au umplut celor mici bucătăria de bunatati specifice sărbătorilor și s-au asigurat ca aceștia nu uita nici de tradiția vopsitului ouălor.
"- Au venit pompieriiiiii!
Acestea au fost cuvintele care ne-au întâmpinat astăzi...cuvinte venite de la niște tineri deosebiți, care au învățat că viața nu este doar despre a avea, ci despre sentimentul minunat trăit, atunci când dăruiești.
Ei știu de mici ce înseamnă lipsurile, însă mai știu și că dragostea o poți primi din partea oricui, că sărbatorile sunt frumoase împreună, cu mulți la masă și nu neapărat cu masa încărcată...
Cu sprijinul unor producători locali inimoși, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Someș" al judeţului Satu Mare au "intervenit" astăzi pentru ca acești copii să simtă mirosul de pască și de cozonac în casele lor, iar tradiția vopsitului ouălor roșii să le bucure inima.
Pompierii sătmăreni le-au povestit despre viața de salvator, despre emoțiile și încercările fiecărei misiuni, despre cât de greu este uneori să te întorci învingător la unitate, dar și despre satisfacția și bucuria sinceră atunci când reușești să-ți salvezi semenii, să le protejezi casa și bunurile!
-Putem să fim și noi salvatori? a fost o întrebare timidă venită din partea unui tânăr copleșit de emoția întâlnirii...
DA, dragii noștri, puteți deveni tot ceea ce vă doriți. Trebuie doar să credeți, să îndrăzniți, să cutezați, iar efortul vostru va fi răsplătit!
Pompierii sătmăreni vă doresc Sărbători pascale luminate, cu pace și liniște lipsite de evenimente nedorite!", transmit cei de la IGSU
#
