Liberalii sătmăreni au organizat astăzi o conferință de presă pentru a împărtăși cu sătmărenii bucuria unei noi runde de finanțare pentru proiecte derulate în județ, de peste 50 de milioane de lei.
Președintele PNL, Adrian Cozma a fost însoțit de 3 primari, Irime Ioan, primar comuna Turț, Toma Adrian - primar comuna Batarci, Sobius Monica -primar comuna Tarna Mare
"Este un moment important pentru cele trei comunități. Prin Programul Național de Investiții, Anghel Saligny au fost semnate contractele de finanțare pentru proiectele de asfaltare străzi în fiecare dintre comune.
Aproape 50 milioane lei este suma contractelor din cele 3 comune. PNI Anghel Saligny fix acest scop l-a avut, de a dezvolta comunitățile, de asfaltare și de canal și apa.
Nu putem dezvolta satul romanesc fără investiții și tocmai de aceea acest program se face înțeles și își face simțit rolul.
Primarii PNL sunt fruntași la semnarea contractelor, lucru care denota seriozitate din partea lor, pentru că nu e deloc simplu sa faci documentația pentru un astfel de proiect. ", a declarat președintele PNL, Adrian Cozma
" Acest program a fost ca o gura de aer curat pentru comunitățile rurale, pentru că asfaltare de străzi pe alte programe e foarte deficila. Prin PNRR de exemplu valoarea maxima pe proiect e de 1 milion de euro, dar mai sunt și condiții pe care pe noi ne-ar exclude - nu avem gara, nu avem drum național.
Noi pe toate străzile pe care acum am obținut finanțare pentru asfaltare avem în derulare și proiecte de apa și canal. ", a declarat primarul comunei Tarna Mare, Sobius Monica.
La Tarna Mare exista încă 10 proiecte depuse pe PNRR, pentru care comunitatea așteaptă aprobare.
Cei de la Turț vor folosi prima tura de bani din acest program pentru a moderniza un drum destinat turismului în comuna, respectiv drumul care duce într-un colt de rai, la Cămara Zânelor.
" Acești bani primiți prin Anghel Saligny, 14,4 milioane sunt extrem de vitali pentru comunitatea noastră. Vom realiza drumul de legătură Turț și Camarzana, un drum de 5,6 km. Este prima etapă, mai urmează și alte străzi.", a declarat primarul, completând ca mai au și alte proiectele, unele fata de a fi recepționate, altele în derulare precum și unele în așteptarea finanțării, printre care iluminat public pe led, casa de cultura cu 380 de locuri, precum și reabilitarea primăriei.
"Acest proiect prin Anghel Saligny are o importanta deosebita, deoarece prin celelalte programe sumele sunt foarte mici pentru nevoile noastre.
Comuna noastră va asfalta 6 străzi prin acest proiect, o promisiune pe care am reușit sa o onorez pentru batarceni.
Pe lângă acestea, săptămâna viitoare inauguram sala de sport, proiect de 10 milioane de lei, dam drumul unui nou cămin cultural în localitatea Sirlau, și mai avem câteva proiecte de multe milioane de euro, care așteaptă la aprobare.
Important e ca avem variante de finanțare și putem dezvolta comuna, pentru că altfel doar din bugetul local nu am putea face toate acestea.", a declarat Adrian Toma, din Batarci.
Primarul afirma ca la Batarci au atâtea proiecte pregătite pentru finanțare, încât își fac griji de unde vor face rost de bani pentru cofinanțarea acestor proiecte, cel mai probabil fiind nevoie de un împrumut.
" Vreau să arat ca sloganul nostru din 2020," Dezvoltam Satu Mare", nu a fost doar un slogan, noi chiar dezvoltam Satu Mare prin comunitățile pe care primarii liberali le reprezintă. ", a conchis Adrian Cozma în încheierea conferinței de presă.
