Timp de 3 zile Satu Mare a avut aer de festival - Zilele Orașului au ajuns la un alt nivel și prezența a fost una record

Timp de 3 zile Satu Mare a avut aer de festival - Zilele Orașului au ajuns la un alt nivel și prezența a fost una record

Timp de 3 zile municipiul Satu Mare a vibrat sub energia și entuziasmul zecilor de mii de sătmăreni care și-au făcut drum pin oraș pentru a lua parte la ediția din 2023 a Zilelor Orașului. Fie că au ieșit doar ca să ia masa sau au venit special pentru un cocnert anume, sătmărenii au știut aprecia munca organizatorilor și importanța evenimentului, astfel că cele 3 zile s-au desfășurat fără incidente și într-o manieră cu mult bun simț.

Concertele din acest an nu au mai fost doar niște simple reprezentații pe scenă. Fiecare formație care a urcat pe scenă a fost primită cu mult entuziasm, publicul ovaționând de încântare. Jocuri de flăcări și tunurile cu confetti au adus un plus major concertelor și au dat orașului aerul marilor festivaluri din Europa. Toate acestea au scos din case un public record, după aprecierile noastre, pentru o ediție a Zilelor Orașului, raportându-ne la partea de participare la concerte. Dacă în alți ani mai puteai trece dintr-un capăt în altul de platou, anul acesta n-ai putut arunca un ac în mulțime.

Se pare că și mutarea comercianților de mâncare pe Bulevardul Transilvania a fost o schimbare acceptată de sătmăreni, care au înțeles să nu mai amestece masa cu distracția. Tarabele au avut mereu clienți, iar mediu de luat masa a fost unul mai liniștit și fără blocaje la terase.

Formațiile alese pentru spectacolul din acest an au avut fiecare publicul ei, chiar dacă nu același, oamenii rotindu-se după fiecare formație, Piața 25 Octombrie nu a fost niciodată goală și nici o formație nu a avut impresia că ține o reprezentație pentru o mână de oameni, căci piața și gradenele au fost mereu pline de oameni în extaz. Un punct care ar putea fi trecut cu vederea este și partea de curățenie de la această ediție, nu doar că a doua zi totul era curățat, dar chiar și în timpul persoanelor au existat persoane care strângeau gunoiul din mulțime.

Toate acestea fiind spuse, putem afirma că anul acesta s-a setat un nou barem de calitate pentru Zilele Orașului Satu Mare, care vi greu de depășit chiar și de către actualii organizatori.

Distribuie: