PNL a eliminat total dosarul cu șină. De acum e mai simplu să obții acte și autorizații de la instituțiile publice

PNL a eliminat total dosarul cu șină. De acum e mai simplu să obții acte și autorizații de la instituțiile publice

Deputatul Adrian Cozma a prezentat, în cadrul unei conferințe de presa organizate joi, cel mai recent și intens discutat proiect votat la nivel național, cea de eliminare a dosarului cu șină și a copiilor la acte.

Proiectul simplifica contactul cetățeanului cu instituțiile publice și face accesul mai facil la obținerea de acte și avize.

"Proiectul care a intrat în vigoare la 4 iulie 2023, legea nr 9 din 2023, proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină. Acesta a devenit istorie, pentru că au fost interzise la instituțiile publice solicitarea de copii, solicitarea de copii conforme cu originalul.

Proiectul a pornit de la doi colegi liberali, pe care l-am susținut toți colegii, după ce o persoană, după ce a stat o ora jumate la rand a fost trimis sa facă o copie la buletin și apoi a stat iar la rand.

Acest lucru nu se va mai întâmplă, aceasta lege vine sa schimbe lucrurile, atât la nivel centrul, cât și la nivel local, inclusiv la companiile din subordinea primăriilor, cum sunt compania de apa de exemplu.

Aceasta lege a fost votata în ianuarie, dar a intrat în vigoare doar acum, după ce instituțiile publice și-au pus sistemele informatice în acord. De acum nu va mai trebui nici sa se depună la dosarele de la o instituție actele emise de o alta instituție, ele trebuie sa și le procure singuri de la celelalte instituții.

"La primărie, de exemplu nu va mai trebui depusă copie după avizul de la mediu, primaria va trebui sa și-l ia singuri", a exemplificat parlamentarul.

Dacă totuși vor fi necesare copii, copierea se va realiza gratuit în instituție, iar copia legalizata a fost eliminata total, funcționarul care va prelua copia va confirma ca aceasta este confirma cu originalul.

"Debirocratizarea și simplificarea contactului dintre cetățeni și instituțiile publice este scopul PNL și al tuturor parlamentarilor liberali. Trebuie sa mai amintesc ca PNL a avut mai multe proiecte de digitalizare, cum ar fi eliberarea online a cazierului, lansarea ghișeul.ro", a mai afirmat deputatul Cozma.

Distribuie: