Consumul de droguri a devenit un fenomen care pare total scăpat de sub control, judecând după ultimele cifre ale studiilor din acest domeniu. Vârsta celor care experimentează diverse droguri a scăzut tot mai mult, astfel că s-a ajuns să se consume droguri chiar și pe băncile școlilor generale.
Nu este o supoziție ci este un lucru punctual, prezentat chiar și de Inspectorul Școlar Gneral, Anisoara Boitor în cadrul unei emisiuni televizate. Conform acesteia, județul Satu Mare a ajuns în top 5 judete din România ca și consum de droguri în unitățile de învățământ. Iar acest lucru nu se întâmplă doar în licee, acolo unde sunt adolescenți și chiar elevi majori ci și pe băncile școlilor generale.
Analizele arată că în 2022 numărul de cazuri de consum de droguri în scoli a scăzut față de 2020, dar să nu uităm că 2020 a fost an pandemic și elevii au învățat mai mult de acasă decât de la școală, astfel că nu trebuie să devenim prea relaxați pe acest subiect, căci cele peste 450 de cazuri descoperi în regiunea de nord-vest sunt un puternic semnal de alarmă.
Singurul lucru pozitiv în tot acest anunt este faptul că nici unul dintre cei care au consumat droguri la școală nu a făcut o supradoză, astfel încât să fie nevoie de intervenție medicală.
