Când vedem tineri de 12-14 ani afara, la joaca, toată lumea se bucură, pentru că aceștia nu mai stau în fata calculatorului sau a tabletei și ies la aer.
Doar ca pauza atât de mare de la educația civica, o educație care se învață cel mai bine traindu-o, face ca acești copii sa nu mai știe cum sa se comporte cu cei din jur. Doi tineri de aproximativ 13-14 ani, au fost surprinși ieri, pe alea pietonală din Micro 15, terorizand un om am străzii.
"Deci de câte ori ii vad, îl terorizează pe omul acela. Nici noua nu ne e drag omul, ca ne rupe florile, face mizerie, dar ceea ce fac copii aceștia nu e admisibil.
Trag cu praștia după el, nu știu ce pun în praștie, dar e ceva foarte urat. Se ascund pe unde pot și apoi arunca în el cu baloane cu apă. E o lipsa totala de buna creștere ", afirma cetățeanul care i-a surprins ieri.
Acesta mai afirma ca băieții îl urmăresc constant pe omul străzii și nu ii dau deloc pace, fiind totul ca o vânătoare pentru ei.
