Se spune că nu putem alege să ne naștem bogați sau săraci, dar putem să depunem tot efortul pentru a evolua. Uneori însă nu poți singur, asa că un mic ajutor, mai mult moral decât financiar, e bine venit.
De la acest gând, Parohia Ortodoxa Sfinții Petru și Pavel din Martinesti au pornit în 2022 campania de strângere de fonduri pentru ajutorarea cu ghiozdane a tinerilor din familii cu posibilități limitate. Anul acesta campania a ajuns la a doua ediție și a crescut ca și număr de beneficiari.
Colecta s-a realizat în cadrul unui concert de pricesne organizat în postul Sfintei Mării și prin grija oamenilor de bine care au dorit să ofere din puținul lor pentru cei din jur.
Peste 40 de tineri, începând de la grădiniță și până în clasa a VIII-a au primit ghiozdane complet utilate pentru începerea anului școlar, care să fie un imbold pentru aceștia în continuarea studiilor.
