Despăgubiri de 65.000 de euro pentru Mircea Govor. Arestarea lui a fost considerată injustă

Despăgubiri de 65.000 de euro pentru Mircea Govor. Arestarea lui a fost considerată injustă

Președintele social democraților obține o mare victorie în instanta, una care încheie capitolul arestării acestuia din urma cu câțiva ani. Mircea Govor a primit o despăgubire de 65.000 de euro pentru întreaga "telenovela" prin care a fost nevoit sa treacă, informează www.gandul.ro

Mircea Govor a avut câștig de cauza în procesul împotriva statului român, deschis de acesta după ce DNA l-a reținut pentru santaj, ca mai apoi să fie declarat nevinovat în instanta.

"Tribunalul Satu Mare a constatat astăzi, în primă instanță, faptul că dosarul penal instrumentat de către DNA Serviciul Teritorial Oradea împotriva domnului Govor și altor doi inculpați a fost un abuz, măsura preventivă a reținerii, respectiv a arestării efective a domnului Mircea Govor fiind una injustă, așa cum spune legiuitorul. Pe cale de consecință, a acordat atât daune materiale, cât și daune morale, ca să despăgubească toată suferința și toate traumele trăite de către domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare la momentul respectiv”, a declarat, pentru Gândul, avocatul lui Mircea Govor, Bogdan Cimbru.

Distribuie: