Situație hilară dar dureroasa în același timp, la Tășnad, acolo unde teoretic exista urgente, dar practic, nu prea. Asta pentru ca nu exista suficient personal și ambulanțe pentru a răspunde cererii populației.
Deputatul Adrian Cozma afirma ca situația nu e altceva decât încă o dovada a incompetentei Consiliului Județean de a gestiona sistemul de sănătate în mod profesionist și dedicat sătmărenilor.
"Ambulatoriul este închis în intervalul 8-14, iar oamenii care au nevoie de îngrijiri medicale sunt transportați la Satu Mare. Nu reușesc sa rezolve problema dotărilor și a personalului, de atâta timp de când sunt la conducerea judetului
Chiar și ambulantierii au fost surprinși când au primit pe grupul de WhatsApp mesajul ca în intervalul 8 - 14 sa ducă pacienții la Satu Mare sau Carei. Pai ce face dacă avem un AVC sau o problema grava? Ii plimbam pe oameni, ii punem pe drumuri, din cauza incompetentei unora?
Peste tot sunt conduceri UDMR și girate de UDMR, la spital, la Serviciul de Ambulanță, deci peste tot sunt oamenii UDMR și nicăieri nu se face nimic. Nu sunt în stare să cumpere 2 ambulanțe noi în 2 mandate, cu toate ca au fost la guvernare și nu pot spune ca e cineva care sa le bage bețe în roate.", transmite deputatul
