Un sătmărean a ajuns de Urgență la Oradea pentru o intervenție care a reușit să îi salveze viata. Bărbatul de 55 de ani a suferit un AVC ischemic acut, medicii orădeni reușind să îi elimine cheagul de sânge și astfel sa ii salveze viata, informează www.bihon.ro
Conform sursei citate acesta a fost salvat printr-o intervenție minim-invazivă, care a presupus introducerea unui stent special prin vasele de sânge pentru a scoate cheagul care bloca o arteră cerebrală.
Pacientul de 55 de ani, a ajuns la unitatea de primiri urgențe din cadrul Spitalului din Satu Mare în urma unei sincope și prezenta deficit motor masiv hemocorporeal stâng (paralizie pe partea stângă). Echipa medicală din Satu Mare a pus diagnosticul de accident vascular cerebral. Pacientului nu i s-a putut administra însă tratamentul pentru dizolvarea cheagului de sânge, deoarece acesta luase anticoagulante, iar acestea prezentau o contraindicație pentru acest tratament .
S-a decis efectuarea unei trombectomii mecanice pentru îndepărtarea cheagului. Sub anestezie generală, s-a făcut o puncție prin artera femurală dreaptă, iar cu ajutorul unor catetere, s-a navigat prin vasele de sânge (artera aortă și artera carotidă) până la nivelul creierului. Cheagul de sânge ocluza una dintre arterele cerebrale, ceea ce a cauzat AVC-ul. Cu ajutorul unui stent special dedicat trombectomiei, cheagul a fost scos în totalitate, iar teritoriul cerebral afectat a fost din nou vascularizat, redevenind funcțional. Intervenția a decurs bine și a fost realizată într-un timp foarte scurt, de doar 16 minute.
În momentul de față, pacientul se simte bine și a recuperat deficitul neurologic cauzat de AVC. Dacă nu se intervenea, pacientul ar fi rămas paralizat pentru tot restul vieții, sau putea chiar să survină decesul. Însă datorită intervenției, pacientul este în prezent funcțional și se va recupera complet pe parcursul următoarelor luni, reluându-și toate activitățile.
