Pe final de an, la Craidorolt, conducerea primăriei, prin secretarul comunei, a încercat să demareze o procedura destul de rar întâlnită pe la noi, cea de dizolvare a Consiliului Local.
Doar ca demersul a ajuns în instanta, consilierii locali atacând decizia conducerii primăriei.
Instanta a dat dreptate consilierilor. Motivarea primăriei a fost ca au existat trei ședințe consecutive la care consilierii nu s-au prezentat, dar au omis să spună faptul că nu au existat convocări în acest sens, sarcina ce le revine tot lor.
Consilierul local liberal Otto Vik afirma ca la mijloc ar fi interese mari, cum ar fi controlul total asupra proiectelor ce urmează sa se deruleze prin diferite finanțări, precum și unele imobiliare de amploare.
