Consilierii locali sătmăreni au trecut ca "prin brânză" un proiect de hotărâre care are la baza construirea unui sat de agrement uriaș în municipiul Satu Mare. Este vorba de o zona de casă de agrement, care va numără, conform planurilor, peste 140 de construcții.
Nu, satul de vacanță nu are treaba nici măcar ca amplasare cu ștrandul Termal, deci nu este un semnal ca se previzionează resuscitarea acestuia, ci cu aquaparcul din oraș, în apropierea căruia se construiește, la o aruncatura de băț, pe strada Gorunului.
Și nu acesta ar fi marele semn de întrebare, ci lejeritatea fără coerență prin care s-au introdus în intravilan, din extravilan arabil, peste 7 hectare de teren. Ca să înțelegeți, de la ieșire din oraș, din zona de casă de pe Gorunului, pana în locul viitorul sat de case de vacanta, exista o mulțime de terenuri în extravilan, ca mai apoi sa apară acesta, în intravilan. O decizie luata de consilieri fără să vizualizeze dezvoltarea coerentă a municipiului, căci, de exemplu, pe terenul alătură poate oricând cineva să facă o fermă de porci sau de vaci, o pista de automobilism, astfel că cei care se vor caz ai casele de vacanta nu vor prea avea liniște deplina în concediu.
Viitoarea investiție în ceea ce se prezintă a fi un cartier/sat de locuințe de agrement are cinci proprietari. După aprobarea planului urbanistic zonal, aceștia au termen la dispoziție 2 ani pentru a începe lucrările, altfel vor fi nevoiți sa ia de la capăt întreaga procedura. Norocul lor îl reprezinta faptul ca au toate utilitățile la buza terenului, aduse în urma cu câțiva ani pentru Academia Partium, astfel că scutesc o mulțime de timp cu avizele și lucrările edilitare pentru extinderea rețelelor.
