Începând de anul acesta, agresorii din Satu Mare vor fi monitorizați cu brățări electronice de picior

Începând de anul acesta, agresorii din Satu Mare vor fi monitorizați cu brățări electronice de picior

Instituțiile de ordine din România se modernizează în 2024 și încep folosirea unor sisteme de monitorizare a agresorilor folosite și în statele mai dezvoltate, respectiv brățările electronice de picior. Acestea vor intra și în dotarea instituțiilor din județul Satu Mare.

Sistemul va fi implementat în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea. Cele 20 de județe intră în etapa a doua de implementare a Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică, potrivit IGPR. În acest context, 2.400 de kituri de monitorizare au fost achiziționate.

„Conform H.G. nr. 1025 din 10 august 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape, determinate prin raportare la cazurile de aplicare și la aria teritorială la nivelul căreia urmează să fie operaționalizat sistemul”, precizează IGPR.

Distribuie: