Barmani bătuți de clienții care n-au vrut să plece acasă, într-un cartier din Satu Mare

Barmani bătuți de clienții care n-au vrut să plece acasă, într-un cartier din Satu Mare

Doi barmani au trăit clipe de groaza și au avut nevoie de concert medical, după ce au dat peste niște clienți puși pe distracție peste limită. Totul a avut loc într-un bar din cartierul Micro 16, iar spiritele s-au încins după ce barmanii i-au anunțat pe clienți ca e ora închiderii și ca nu ii mai pot servi.

Inițial, pentru a-i potoli, barmanii le-au mai dat câte un rand de bautură, după ora închiderii, doar ca clienții nu s-au mulțumit cu atât și ar fi continuat sa bea în bar, doar ca barmanii au refuzat vehement sa ii mai servească și i-au poftit afara. Acela a fost momentul în care clienții au sărit la bătaie și i-au bătut grav de tot pe barmani, aceștia având ulterior nevoie de peste 2 săptămâni de îngrijiri medicale.

Faptele au ajuns în atenția oamenilor legii iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor în această săptămână, urmând sa fie judecat

Foto:arhiva

Distribuie: