Pe pârtia de la Luna Șes a avut loc a doua accidentare în doar o săptămână de când s-a deschis pârtia. În aceste condiții se vede eficiența celor de la Salvamont Satu Mare, care au intervenit prompt pentru a prelua persoana rănită de pe pârtia pentru a o coborâ la bază și a o preda unui echipaj medical.
Conform www.presasm.ro este vorba de o persoană de sex feminin care a căzut cu schiurile și care a suferit o accidentare la unul din brațe, lucru care a împiedicat-o să continue coborârea pe schiuri. Aceasta a fost preluată pe targă de cei de la Salvamont și coborâtă la baza pârtiei unde a fost preluată de un echipaj de prim ajutor și transportată la spital pentru investigații suplimentare.
La doar două zile de la deschiderea pârtiei a mai avut loc o accidentare, o tânără căzând și suferind de asemenea o accidentare la unul din brațe, fiind salvată tot de către cei de la Salvamont.
Vă reamintim că pârtia de la Luna Șes este încadrată ca o pârtie roșie, cu dificultate medie, fiind dedicată celor care au un nivel mediu sau avansat de experiență în schiat.
foto: www.presasm.ro
