Municipiul Satu Mare așteaptă câteva investiții care sa se finalizeze și sa intre în folosință publica, după șantiere lungi care au adus odată cu ele și destul disconfort pentru cetățeni.
Unul dintre acestea este podul de pe strada Ștrandului. Aici termenul de finalizare va fi prelungit cu 6 luni, durata de timp în care șantierul a fost blocat de lipsa autorizației de la Autoritatea Aeronautică.
"Aici termenul va trebui sa îl prelungim, pentru că a fost acea perioada în care șantierul a fost oprit din lipsa avizului de la Autoritatea Aeronautica. Cu toate acestea, lucrarea ar trebui recepționata până la finalul acestui an", a declarat edilul
Un alt proiect este reabilitarea centrului vechi, care, conform primarului, este finalizat în proporție de 99%, fiind vorba doar de lucrări minore care mai trebuie realizate, dar acest proiect va fi recepționat până în martie.
"Deocamdată nu sunt întârzieri nicăieri, la nici un șantier, dar, dacă acestea vor exista, nu vom ezita să aplicam penalizări constructorilor", a declarat primarul
