Personal medical de pe ambulanta agresat și ambulanța distrusă

Personal medical de pe ambulanta agresat și ambulanța distrusă

Un echipaj medical de pe o autospecială de Ambulanță a fost agresat iar ambulanța a fost avariata astăzi, în județul Satu Mare, informează www.presasm.ro

Ambulanța a fost solicitata sa intervină în Ardud, la o persoana care nu ar mai prezenta semne vitale. Odată ajunși la fața locului, persoanele din echipaj au fost primite cu ostilitate de membrii familiei, care au devenit agresivi cu medicul, asistentul și șoferul, reproșându-le timpul de intervenție.

Conform 0 la fața locului se aflau și câțiva polițiști, care nu au reușit să aplaneze conflictul. După câteva minute, echipajul de ambulanță a intrat în locuință și a găsit un pacient, în vârstă de 56 de ani, care nu prezenta semne vitale. Fiindcă s-a instalat deja starea de rigiditate, victima fiind în afara resurselor terapeutice, nu s-au mai efectuat manevrele de resuscitare, fiind constatat decesul.

Cert este faptul că echipajul medical s-a refugiat în autospeciala Serviciului de Ambulanță al Județului Satu Mare, iar persoanele nervoase au avariat vehiculul, rupând o oglindă. Și – toate acestea – de față cu polițiștii!

Cazul se va transa în instanta, după ce Serviciul de Ambulanță a depus o plângere la adresa agresorilor.

Foto: Www.presasm.ro

Distribuie: