Gigantul sătmărean Unicarm a reacționat după ce ieri a fost făcut public faptul ca a primit o amenda uriașa în urma controalelor făcute de inspectorii OPC la mai multe magazine din țară.
Aceștia afirma ca au făcut deja demersuri pentru remedierea problemelor constate de inspectori și chiar au luat legătura deja cu instituția pentru redeschiderea magazinelor închise de aceștia.
"Confirmăm că în luna curentă, reprezentanţii ANPC, au derulat controale în mai multe puncte de lucru Unicarm, respectiv Unicarm Supermarket. Autoritatea ne-a sesizat cu privire la mai multe aspecte, diferite de la un magazin la altul, a căror remediere a fost dispusă imediat, în condițiile în care permanent cooperăm și dăm dovadă de toată deschiderea și implicarea pentru a ne asigura că ne îmbunătățim serviciile cu care ne întâmpinăm clienții. În mare măsură remedierea aspectelor constatate a fost deja finalizată și urmează să transmitem către OPC solicitările ce se impun în vederea redeschiderii către consumatori a zonelor supuse controlului din magazinele în cauză. Rămânem dedicați clienților noștri fideli, cărora le mulțumim că aleg să ne treacă pragul în fiecare zi, pentru a se bucura de gama diversificată de produse și de ofertele noastre de preț”, au precizat cei de la Unicarm Satu Mare.
