Magazinul Kaufland de pe Corvinilor a fost închis de inspectorii de la Protecția Consumatorilor

Magazinul Kaufland de pe Corvinilor a fost închis de inspectorii de la Protecția Consumatorilor

Surpriza pentru sătmărenii care au dorit sa își facă cumpărăturile în această după masa în supermarketul Kaufland de pe strada Corvinilor.

La întrare sătmărenii au fost întâmpinați de un anunț al celor de la ANPC prin care erau anunțați că activitatea magazinului este suspendata.

Conform www.presasm.ro în urma unui control al celor de la Protecția Consumatorilor au fost constate mai multe nereguli ce țin de igiena și curățenie, astfel că activitatea magazinului a fost suspendata până la rezolvarea acestora.

Cei de la OPC sunt puși pe controale serioase în ultima vreme și masurile luate de aceștia sunt din cele mai drastice, inspectorii neferindu-se să ia măsura suspendării activității de câte ori situația o impune.

Foto: Www.presasm.ro

Distribuie: