Protest al taximetriștilor în Satu Mare. Se revolta împotriva Bolt

Protest al taximetriștilor în Satu Mare. Se revolta împotriva Bolt

Taximetristii sătmăreni s-au adunat, în număr mare, în parcarea de sub Podul Decebal, într-o acțiune de protest, anunța www.presasm.ro

Taximetristii sunt nemulțumiți de concurenta neloiala a celor de la Bolt, a căror activitate de transport alternativ nu este reglementata la nivelul activității de taximetrie.

Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează:

limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului;

eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani;

interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului;

eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare;

respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.

Foto: Www.presasm.ro

Distribuie: