Imagine incredibila a autoturismului implicat astăzi în accidentul de pe Calea Odoreului. Pana în acest moment nu se cunoaște cauza exacta a accidentului, dar cert este ca mașina, un autoturism marca Volvo, avea o viteza extrem de mare, dat fiind faptul ca a ajuns sa se incolaceasca în jurul stâlpului de curent de care s-a lovit.
Soferul care o conducea a rămas captiv la interior, inconștient.
După ce a fost extras de ISU din mașină a fost predat echipajelor de prim ajutor care i-au aplicat manevrele de resuscitare, dar fără succes însă.
Personalul medical s-a văzut nevoit sa declare decesul bărbatului chiar la fața locului.
"La data de 6 martie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Odoreului din municipiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 30 de ani, din Satu Mare, ar fi pierdut controlul autoturismului la volanul căruia s-ar fi aflat, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.
Din producerea evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto.
Totodată, verificările efectuate au relevat faptul că, la momentul producerii evenimentului, bărbatul ar fi avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.", transmite IPJ Satu Mare
