Un accident de circulație mortal a avut loc astăzi, în jurul amiezii, în localitatea Madaras. Conform www.presasm.ro victima este un copil de doar 4 ani.
Conform sursei, copilul a fost lăsat nesupravegheat și a trecut drumul pe bicicleta, moment în care a fost surprins și lovit în plin de un autoturism condus de un bărbat din Maramureș.
La fața locului au fost solicitați și mascații, pentru a menține ordinea, după ce familia copilului au fost gata sa îl linșeze pe șofer. Se pare că acesta era sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 9 martie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 108 L, în localitatea Mădăras.
"În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 35 de ani, din județul Maramureș, ar fi accidentat mortal un minor de 4 ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public, pe bicicletă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii ucidere din culpă.", transmite IPJ
