Două surori din Turț au reînviat tradiția culturii de coacăze in zonă

Două surori din Turț au reînviat tradiția culturii de coacăze in zonă

Cultura de coacăze a fost una des întâlnită în Turț in perioada comunistă, oamenii având în ogradă planta de coacăz, datorita faptului că era extrem de adaptabila zonei și climei.

Cultura a dispărut după 90 dar a fost readusă în atenție în urmă cu câțiva ani de două surori din Turț care au pariat pe ea. Iar pariul lor a fost unul câștigător.

Cea care a pornit totul a fost Dana, care a aplicat pentru finanțare pe proiectul "Tânărul Fermier" și a pornit plantația, urmând că mai apoi să i se alăture și Ana, sora ei.

In prezent avem o cultura de coacăze pe o suprafață de 3 hectare, pe rod, iar mai recent am plantat și un hectar de Aronia, un fruct care a căpătat o popularitate mare în ultimii ani și produsele realizate din acest sunt la mare căutare ", declara Ana pentru www.obiectiv-sm.ro

Munca pe câmp nu este ușoară, plantele având nevoie de o atenție specială, existând o mulțime de boli care le pot dauna, cum nu este ușoară nici intrarea pe piețele de desfacere.

"Am incercat la supermarketuri, dar e oarecum circuit închis, nu te prea poți apropia de ele, așa că am optat pentru opțiunea de a vinde la piața, dar și online, intrând chiar și pe e-mag pentru a ne comercializa produsele", mai declară surorile

In prezent au la vânzare patru produse: nectar din coacăze, concentrat de aronia, vin de coacăze și vin de aronia. Cei care cunosc acest produse știu și beneficiile acestora pentru sănătate și organism, fiind multiple lucruri bune pe care corpul le resimte după consumul acestor produse.

In Satu Mare produsele le găsiți la căsuța de lemn din stânga halei de lactate din Piata Mare.

Un material susținut de Tur prin Târg, companie de promovare a turismului și producătorilor din Țara Oașului.

Distribuie: