Paștele catolic urmează să fie sărbătorit în acest weekend și cei care au obiceiul să gătească miel pentru masa de sărbători sunt deja în căutarea acestora la stânele din județ. Ceea ce trebuie să știe este că prețul mieilor a mers pe trendul întregului spectru de alimente din magazine și a crescut în acest an, față de anul trecut.
Conform specialiștilor chestionați de www.obiectiv-sm.ro prețul mieilor a crescut cuaproximativ 8-10% anul acesta față de anul anterior, ajungând să se vândă, la poarta stânelor, la aproximativ 24 lei/kg în viu. În prezent mieii au o greutate de aproximativ 12-15 kg, urmând ca greutatea acestora să ajungă aproape la dublu până la paștele ortodox. Este un aspect important, pentru că la un miel achiziționat în viu, aproape jumătate din greutatea acestuia intră la pierderi, respetiv piele și organe.
Conform directorului DSVSA, până la această oră nu există cereri din partea primăriei pentru a se înființa un punct de sacrificare a mieilor în nici una din piețele din oral, acest lucru dispărând odată cu pandemia, după ce în ultimii ani în care au fost înființate astfel de puncte, cererea a fost tot mai scăzută de la an la an.
