Astăzi, 2 aprilie se sărbătorește Ziua Instituției Prefectului, marcată începând cu anul 2019 în data de 2 aprilie, dată la care, în anul 1864, a fost instituit prin lege termenul de „prefect”.
Evoluția instituției prefectului, este, strâns legată de dezvoltarea, organizarea și racordarea administrației publice românești la principiile administrației moderne, europene.
”Astăzi marcăm cu mândrie ziua Instituției Prefectului, un moment în care reflectăm la parcursul nostru comun și la angajamentul de a servi comunitatea cu demnitate și dedicare. În ultimii doi ani, de când ne-am mutat în noua noastră casă, am deschis larg ușile către voi.
Am avut ocazia să vă întâlnim în ultimii doi ani în peste 1900 de situații, să vă ascultăm în audiențe aproape zilnic, încă de dimineață, chiar înainte de ora 8. Ne-am străduit să soluționăm rapid cererile voastre, indiferent de natura lor.
Aceste acțiuni reflectă esența misiunii noastre: de a fi alături de voi, de a vă sprijini în rezolvarea problemelor și de a respecta și aprecia valorile din toate domeniile.
Vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o și pentru sprijinul vostru. Suntem hotărâți să continuăm să vă slujim cu pasiune și integritate în zilele care urmează.
Colegilor mei care fac parte din echipa Instituției Prefectului Satu Mare le urez LA MULȚI ANI și multă putere de muncă în serviciul public”- prefect Radu Roca.
