Judetul Satu Mare are potențial turistic, mai trebuie doar cineva care să știe să îl pună în valoare, sub forma unui plan integrat pentru toate obiectivele din județ. În weekendul care tocmai s-a încheiat, pe fondul temperaturilor ridicate, a fost aglomerație atât la Tășnad, cât și la Luna Șes.
Ba chiar mai mult de atât, la Luna Șes a apărut o nouă activitate de care sătmărenii nu prea au avut parte până acum. Un grup de persoane pasionate au efectuat primele zboruri cu parapanta de pe vârful de la Luna Șes, plutând in voie în împrejurimi, purtați de vânt.
Și telescaunul, deschis de acum în weekenduri pentru plimbări, a avut mare succes, unii alegând să coboare tot cu el, pe când alții au decis să ia la pas poteca de coborâre până la baza pârtiei pentru a se bucura de natură.
