Dezastru la Beltiug - familii întregi de albine moarte din cauza unui insecticid

Dezastru la Beltiug - familii întregi de albine moarte din cauza unui insecticid

Este o adevărată dramă pentru crescătorii de albine din zona Beltiug, după ce s-au trezit cu numeroase familii de albine decedate. Se pare că moartea acestora a suervenit după ce în zonă s-ar fi aplicat un tratament cu insecticid la rapiță, care nu a fost anunțat în prealabil, pentru ca apicultorii să își poată feri albinele, astfel că acestea au murit pe capete.

Și cele care au supraviețuit până acum au șanse mari să moară în ultima perioadă, astfel că producția de miere de anul acesta a apicultorilor este compromisă.


„În urma evenimentelor petrecute vineri 05 aprilie 2024 pe raza comunei Beltiug legate de pagubele suferite de apicultorii din zonă cauzate de tratamentele aplicate culturilor de rapiță, fără respectarea procedurilor legale de înștiințare de către fermieri, prefectul Radu Roca a convocat în această dimineață o întâlnire , la sediul Instituției Prefectului județul Satu Mare.



Au participat subprefecții Altfatter Tamas și Romeo Pop, directorul Cancelariei, Radu Iancu, primarul comunei Beltiug , Ioan Bartok-Gurzău reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, Oficiului Fitosanitar Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și ai Oficiului Județean de Zootehnie Satu Mare



Apicultorii păgubiți prezenți la întâlnire alături de președintele Asociației Crescătorilor de Albine Satu Mare, Alin Andreescu au solicitat sprijin din partea instituțiilor statului pentru a fi despăgubiți ca urmare a pierderilor de minim 50% în primele două zile iar conform specialiștilor întreg efectivul din stupi va fi afectat în scurt timp, iar producția din anul acesta va fi compromisă.”, transmite Instituția Prefectului Radu Roca.

Distribuie: