Ștrandul Tășnad trebuie să se grăbească să înceapă sezonul - bazinul actual e neîncăpător

Ștrandul Tășnad trebuie să se grăbească să înceapă sezonul - bazinul actual e neîncăpător

Startul oficial al sezonului de vară la Ștrandul Termal Tășnad se dă în fiecare an în jurul datei de 1 Mai, dar se pare că în acest an administratorii sunt împinși de la spate să deschidă bazinele mari mai devreme.

Asta după ce, bazinul de la pavilionul de iarnă este neîncăpător in acest weekend. O mulțime de sătmăreni dar și de turiști din alte județe au ales să își petreacă duminica la Tășnad și să se relaxeze, bucurându-se în același timp de beneficiile apei termale.

Nici zona de șezlonguri nu cunoaște loc liber, cei prezenți profitând de soare pentru primul bronz din acest an.

Odată cu deschiderea noului sezon, turiștii de la Tășnad vor avea parte de o surpriza fata de anii trecuți, ștrandul va dispune de un nou bazin, cu tobogane, unele dintre cele mai lungi din Transilvania, care vor face deliciul celor mai tineri dintre turiști.

Distribuie: