Diferența dintre un primar gospodar și unul care doar ocupa funcția se vede din proiectele pe care le implementează, oportunitățile fiind aceleași pentru toți.
După ce comunele Vetiș și Căuaș au câștigat finanțări pentru parcuri fotovoltaice proprii, a venit rândul celor de la Santău să primească vestea cea bună cu privire la finanțare pentru înființarea unui parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de curent pentru iluminat stradal și instituții.
"Suntem extrem de încântați să vă informăm că proiectul nostru "Utilizare resurse regenerabile de energie de tip solar, pentru consum propriu - Comuna Santău, jud. Satu Mare" a fost selectat și finanțat.
Acest proiect nu numai că ne va ajuta să reducem impactul asupra mediului înconjurător, dar va contribui și la economisirea de resurse și la creșterea durabilității în comuna noastră.
Energia solară ne va oferi o sursă de electricitate fiabilă și ecologică, care ne va susține în deceniile ce vor urma.
În plus, acest proiect va avea un impact pozitiv asupra bugetului comunei noastre, deoarece ne va permite să economisim pe termen lung prin reducerea facturilor de energie electrică pentru instituțiile publice și iluminatul stradal.", transmite conducerea Comumei Santău!
